Declarația Primului Ministru al Turciei, Tayyip Erdogan, prin care acesta se pare că face un pas către reconciliere în ceea ce privește Genocidul Armean care a început în anul 1915, este atât de departe de ceea ce ar putea deveni recunoașterea Genocidului Armean din partea Turciei. Condoleanțele oferite de către acesta urmașilor victimelor Genocidului armean, sunt îmbrăcate dibaci în intenția vădită de a generaliza această tragedie și de a o atribui tuturor acelora care au căzut victime în Primul Război Mondial, eludând realitatea istorică: deportarea a milioane de armeni din Anatolia și uciderea a 1.500.000 dintre aceștia.
Pentru Prim-Ministrul Erdogan nu contează studiile care s-au făcut timp de aproape o sută de ani, nu contează documentele și mărturiile a zeci de diplomați și cetățeni străini care au relatat atrocitățile comise atunci. Nu contează nici măcar hotărârile instanțelor turcești care au condamnat la moarte sau închisoare în anul 1919 pe douăzeci dintre autorii Genocidului Armean, printre care: Talaad Pașa, ministrul de interne și fost mare vizir; Enver Pașa, ministrul de război; Jamal Pașa, ministrul marinei; Doctor Nazim, ministrul educației publice. Mult trâmbițata dorință a Turciei de formare a unei comisii mixte pentru studierea Genocidului Armean, nu face decât să ascundă intenția de a rescrie o istorie pe baza unei arhive turcești epurate de tot ce ar putea impieta reputația de stat democrat cu care Turcia aderă la Uniunea Europeană. Teama majoră a Turciei moderne este aceea ca nu cumva să se dovedească faptul că întemeietorul acestui stat, Mustafa Kemal, a contribuit până după anii 20 la ceea ce Sultanul Abdul Hamid începuse în anii 1890. De asemenea, pretențiile teritoriale ale Armeniei sau despăgubirile membrilor familiilor supraviețuitoare, sunt probleme cu care Turcia nu vrea să se confrunte odată cu recunoașterea Genocidului.
Faptele sunt foarte simple. În anii 1870, statele europene au început lupta de eliberare de sub Imperiul Otoman, luptă din care România și alte țări balcanice au ieșit învingătoare prin cucerirea independenței. Acei luptători armeni condamnați în prezent de Turcia ca fiind teroriști care destabilizau imperiul, nu se deosebesc cu nimic de luptătorii români pentru independență. Marea neșansă a armenilor a fost aceea că datorită lipsei de sprijin politic și armat, au pierdut luptele din 1890, lupte care s-au finalizat cu primul genocid modern, uciderea a sute de mii de armeni civili de către armata otomană aflată sub ocârmuirea lui Abdul Hamid, Sultanul Roșu. Teama otomanilor că armenii s-ar putea alia cu Rusia Țaristă în timpul Primului Război Mondial pentru a-și dobândi independența pe teritoriile lor istorice din Anatolia, a făcut ca Genocidul Armean să devină o prioritate pentru imperiu. Dislocarea populației din acele zone ar fi înlăturat pentru totdeauna această temere.
Care mai poate fi pledoaria Prim-ministrului Erdogan când demografia actuală a Anatoliei nu cuprinde elementul armenesc? Încontinuu Turcia respinge termenul Genocid și aceasta în pofida documentelor otomane care întăresc prin fiecare literă că agresiunea împotriva armenilor a fost una săvârșită pe criterii etnice.
Declarația Prim-ministrului Erdogan, încearcă să demonstreze lumii civilizate deschiderea Turciei către reconciliere. O altă mișcare stângace a diplomației turcești care nu reușește să se dezbare de izul oriental al politicilor perfide.
Pr. Ezras Bogdan
Reprezentant în România al Comitetului European pentru Justiție și Democrație (Comitetul National Armean din Romania)